Tricotatul – un hobby revenit în actualitate

Încă de mică am crescut printre materiale și fire de tricotat, lucruri care m-au făcut să privesc altfel hainele și accesoriile handmade. Primele andrele mi-au fost puse în mâini pentru prima oară chiar de bunica mea, o mare pasionată a tricotatului.

Până să devin mamă nu avem prea mult timp pentru hobby-uri sau activități care îmi făceau plăcere, dar după ce s-a născut băiețelul meu, timpul parcă a mai încetinit un pic, dându-mi șansa de a reflecta mai mult la ceea ce adoram să fac în timpul liber.

Stând acasă cu cel mic, am început să citesc mai mult, să lucrez la mașina de cusut mai mult și mai nou să reînvăț să tricotez.

Pentru început mi-am luat toate cele necesare, precum andrele și fire din bumbac, pe care le-am achiziționat online de pe www.firerosa.ro, un site foarte interesant, care conține o gamă foarte variată de fire de tricotat.

Tricotatul este o activitate foarte migăloasă, dar și foarte satisfăcătoare, mai ales când vezi ieșind din mâna ta hăinuțe superbe, precum botoșei, căciulițe, puloverașe, vestuțe și chiar pantalonași trendy.

Băiețelul meu a fost foarte încântat să le poarte și vă recunosc că este foarte haios și frumușel îmbrăcat așa. Voila!

Edi